Padelati? Padelam Maria Ta!

Iaca am prins nitel mai mult curaj decat saptamana trecuta si am ales o ruta mai lunga. Desi cu o seara inainte am hotarat de comun acord (eu si Toni) sa ne trezim la 6 si sa plecam, natura ne-a pus o piedica ploioasa. Piedica de care nu s-a plans nimeni. Am mai bagat vreo cateva ore de somn. Asa ca plecarea a fost pe la ora 9 cand am imbarcat ambarcatiunea intr-un camion si am plecat spre malurile lacului Casla. Startul a fost in plina glorie. Asta cand am reusit sa ne smulgem picioarele din namol. Dupa asta lucrurile au devenit mai usoare. Toni in fata ca-i mai usor, iar eu mai greu, responsabil cu directia in spate. Am traversat linistiti lacul dar odata intrati pe canale, i-am cunoscut pe prietenii Zig si Zag. Nu stiu cum naiba mergeam doar dintr-un un mal in altul. Dar na, asa este la inceput. Pe canale linistea e intrerupta doar de zborul vreunei vietati. Este perfect! Doar noi, lebedele, batlanii, ratele, egretele si ce vietati mai sunt pe acolo. Cred ca este un preview al adevaratei delte. Asa cat sa te faca sa-ti doresti sa ajungi acolo. Doar ca de la atata liniste ni s-a intins si creierul. Asistam amuzati cum din gurile noastre ies doar elucubratii. Dar e bineeee!!! Buuun, spre Dunare deci. Dar Dunarea ne e refuzata de un dig pamantiu si nemernic. Nu-i nimic, scoatem caiacul din apa si il caram pana pe partea cealalta. Zis si facut cu greu. Parca e mai greu caiacul acum. Pana la urma nu e doar relaxare cu atata vaslit. Caram caiacul in halte dese. Intr-una dintre ele, data fiind natura salbatica, caldura sau cine mai stie ce imi da sangele pe nas. La propiu! Deci pauza de hartie igienica in nas. Trecem si peste asta si ajungem la apa. Hait! Valuri cam mari. Cu o usoara teama lansam caiacul si pe noi in el si o luam in amonte. Surpriza! Barcazul nici nu simte valurile. Intre timp ne-am perfectional in padelat si tinut o directie mai rectilinie. Ideea e de a ajunge pana la Patlageanca si a lua vreo 2 beri. Planul bun, doar ca in respectivul sat nu mai este nici un magazin. Un localnic ne-a povestit ca nu mai sunt destul oameni pentru a justifica un magazin. Usor dezamagiti ne intoarcem spre Tulcea. Dar ne-am adus aminte ca ne e foame. Si pentru a manca trebuie gasit un loc mirific. Loc mirific si gasit dupa ce am scapat de pescarii manelisti mancatori de mici de pe malul Dunarii. Un pranz excelent cu macrou marinat cu sos rosu. Reteta lui Toni! Genial, doar ca am uitat sa luam furculite cu noi. Deci a trebuit sa improvizam cu niste scoici locale pe care le-am folosit pe post de linguri. Cu forte noi, am pornit din nou spre Tulcea cu o oprire prin santierul naval. Dubioase relicve pe acolo. Pana la urma, ziua s-a terminat cu 2 beri baute la Tudor Vladimirescu, satul la o aruncatura de Dunare de Tulcea. Finalul ne spune ca toata aventura a durat vreo 10 ore. Clar, niste eroi, nu? :))))

S-a gasit noua duda

Ca tot ne plictiseam... Asa ca a trebuit sa gasim ceva nou de facut!